
Salariul Minim European
Azi noapte, după 8 ore de negocieri, am ajuns la un acord istoric pentru salariul minim european între Parlamentul European și Consiliul UE. Atenție! Nu

Azi noapte, după 8 ore de negocieri, am ajuns la un acord istoric pentru salariul minim european între Parlamentul European și Consiliul UE. Atenție! Nu
Am decis să plec din USR. O spun cu părere de rău pentru că aveam mari speranțe legate de evoluția USR, mai ales după fuziune.
România – starea națiunii: 1/3 copii se află în vulnerabilitate/ risc de excluziune socială; 1/4 copii de la sat abandonează școala; 2 /10 copii spun

Trei ani de la alegerile europarlamentare cu cea mai mare prezență de vot din ultimii 40 de ani și în care mai bine de 2
77% dintre cetățenii Uniunii ar prefera să repare un dispozitiv în loc să cumpere unul nou. Este un procent gigantic, care până acum a fost
În perioada 18-20 martie, în calitate de președinte al Comisiei de Muncă și Afaceri Sociale și vice-președinte al Intergrupului pentru Drepturile Copilului, am făcut parte

Am reușit azi, în numele grupului Renew Europe și al USR PLUS, adoptarea Rezoluției pentru Tineri în Parlamentul European! Vorbim despre un set de politici

Introducere În discursul său din 2021 privind starea Uniunii, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut și a evidențiat impactul pandemiei de COVID-19

Editorial publicat pe Digi24.ro. Coautori: Dragoș Pîslaru, Bogdan Deleanu, Tana Foarfă, Cătălina Uță Apartenența României la UE ajunge la adolescența târzie. Plini de acnee politică,

Sunt onorat să vă anunț că am fost ales astăzi președinte al Comisiei pentru Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Parlamentul European (EMPL)!



Website realizat de wdigital.ro